Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

In memoriam - Stanislaw Lem:
Cum l-am cunoscut de Constantin Geambaşu

A murit Stanislaw Lem.

Un mare Scriitor, un mare Om, o mare Conştiinţă a vremii noastre.

A fost, după H.G. Wells, cel mai popular autor SF în întreaga lume. Tradus în zeci de limbi, pe toate continentele, în milioane de exemplare. Opere de neuitat, Astronauţii, Solaris, Ciberiada şi atâtea altele, citite pe nerăsuflate, învăţându-ne, amuzându-ne, îndemnând la meditaţie.

L-am cunoscut. Am avut acest rar privilegiu. L-am întâlnit de două ori, de fiecare dată la Cracovia, oraşul trăirii gândurilor şi scrierilor sale. E de prisos să adaug că au fost printre cele mai frumoase momente din viaţa mea.

Prin anii '70, mă aflam în vechea capitală a Poloniei, ca lector de limba română la Universitatea Jagiellonă. Îmi trecusem doctoratul în ţară cu puţin timp în urmă şi, eliberat oarecum de griji, mi-am îngăduit să las pentru o vreme studiile aride pe manuscrise vechi, trecând la lecturi mai alerte, de limbă polonă contemporană. În librăria mea preferată de lângă Catedrala Sf. Maria zăresc - în vitrină - un volum cu o copertă ciudată: Stanislaw Lem, Cyberiada; era ediţia a III-a, apărută în 1972. Îi ştiam câteva din operele sale, traduse până atunci în româneşte şi mult citite la noi. Desenul neobişnuit de pe copertă, titlul care-mi amintea de atâtea poeme eroi-comice cu terminaţia -iada (-ida): }iganiada românească, Myszeida (Şoriciada) poloneză şi altele şi, în cele din urmă, constatarea, imediată după răsfoirea primelor file, că mă aflu în faţa unui basm pentru copii - cum nu mai scrisese Lem până atunci, m-au făcut să cumpăr cartea fără zăbavă, cu gândul că făcusem cea mai potrivită achiziţie, menită, pe deasupra, să mă ,odihnească" după efortul de filolog, necesar descifrării şi înţelegerii textelor vechi de sute de ani.

Am ,înghiţit" această carte de aproape 500 de pagini în numai trei zile. Obişnuit din copilărie cu basmele lui Ispirescu, apoi cu Jules Verne sau Mark Twain, nu-mi închipuiam că se putea scrie şi aşa pentru copii. Şi înainte de a o termina de citit, hotărârea era luată: trebuie s-o cunoască şi copiii noştri din România! Şi nu numai copiii, pentru că, de fapt, sub învelişul unui basm cu roboţi, Lem vorbea şi părinţilor, adulţilor. Mi-am dat seama, încă de la primele pagini, că nu era deloc uşor de tradus. Oricât aş fi ştiut de bine limba polonă, ca şi limba română, mă întâmpinau la tot pasul cuvinte pe care nu le găseam nicăieri, în niciun dicţionar polonez. Purtam mereu cartea cu mine, în servietă, printre hârtiile mele necesare cursurilor de română la facultate, cu gândul că oricând mi se putea ivi prilejul de a nimeri vreun răspuns la o nedumerire impusă de textul autorului. Pentru că, de fapt, Stanislaw Lem

şi-a scris cartea, asemeni altora, sau poate chiar mai mult decât alte cărţi ale sale, inventând practic zeci şi sute de termeni noi, creaţii lexicale personale, pe care nu le mai folosise până atunci şi nici nu se vor mai regăsi în vreo altă carte a sa de mai târziu. M-am surprins nu o dată că încerc să aflu de la vreun copil polonez (ocazii aveam la tot pasul, de pildă, în familiile prietenilor şi colegilor), dacă ştia ce înseamnă un cuvânt sau altul, dacă l-a mai întâlnit şi ce-i sugerează. N-am găsit romanul lui Lem în franceză sau rusă (limbi pe care le cunosc mai bine) ca să văd cum s-au descurcat traducătorii respectivi în situaţii similare. Şi atunci... Ce-ar fi să-l caut pe Autor însuşi, pe Stanislaw Lem, doar eram... concetăţeni, trăiam sub acelaşi cer, respiram acelaşi aer al minunatei Cracovii! Mi-a acordat imediat o întâlnire la Editura Literară de pe strada Lungă la nr. 1, unde mergea adesea, pentru că tocmai atunci i se pregătea o ediţie de opere alese. Într-o singură noapte mi-am pus în ordine zecile de fişe cu întrebări de tot felul privind ,ascunzişurile" textului Ciberiadei, pentru a fi cât mai sistematic, mai explicit în intervenţiile mele, ca să nu-i răpesc prea mult timp. Întâlnirea cu Lem a fost o adevărată sărbătoare a spiritului, o încântare cum nu mi-a fost dat s-o mai trăiesc altădată. N-am s-o relatez din nou acum, aşa cum n-am să povestesc în amănunt Ciberiada sau alte opere ale sale. Am făcut-o mai pe îndelete în postfaţa la a doua ediţie românească, cea din 1994. E destul să adaug că, la sfârşitul convorbirii, Lem mi-a spus doar atât: ,Dragă domnule, îţi mulţumesc că te-ai aplecat asupra cărţii mele. Te rog s-o scrii şi Dumneata cum crezi, ca şi când n-am fi stat acum de vorbă împreună, mă bucur că în România a încăput pe mâinile unui filolog, ale unuia care-şi iubeşte limba aşa cum o iubesc eu pe a mea, polona. Nu mă-ndoiesc că ai să izbuteşti". Aveam, cum s-ar spune, ,undă verde"! Îndoielile, descurajarea care mă cuprindea uneori, regretul chiar că m-am înhămat la o treabă peste puteri - toate au dispărut cu desăvârşire. Până în toamnă (convorbirea cu Lem a avut loc în iunie 1974), traducerea era gata.

Am luat cartea cu mine în vacanţa de vară petrecută la ţară şi, înainte de a mă întoarce la Cracovia pentru a-mi continua munca în noul an universitar, manuscrisul versiunii româneşti se afla pe masa domnului Mircea Sântimbreanu, pe atunci director al Editurii Albatros. Cartea a apărut în 1976 în colecţia ,Fantastic Club" (cu postfaţa Un mare umanist: Stanislaw Lem), dar... lipsindu-i ultimele trei povestiri pentru că editorul de atunci, care nu se afla la ,cârma vremurilor", nu le putea reproduce. Pur şi simplu... ,nu mergeau". Ele vor apărea în ediţia integrală din 1994, publicată de Editura ,Nemira" - aceeaşi editură care ne-a încredinţat, mie şi colegului Constantin Geambaşu, traducerea altor cărţi ale lui Lem (Glasul Domnului, Eden, Golem XIV, Catarul).

În acelaşi an, 1994, l-am văzut pe Stanislaw Lem, de data aceasta, la el acasă. Ne-a invitat pe amândoi la vila sa de la marginea Cracoviei. După alţi douăzeci de ani, acum septuagenar, era totuşi acelaşi Lem, aceleaşi priviri jucăuşe, aceeaşi vioiciune de spirit, aceleaşi scântei scăpărătoare... Doar un plus de melancolie, deh, vârsta, vremurile... Ne-a arătat ,imperiul" său: o cameră uriaşă, cu scări interioare, plină cu mii de exemplare din cărţile sale, traduse în multe limbi ale pământului! Copleşit de cinstiri, de premii literare, de titluri onorifice din toate colţurile lumii, el oficia aici, modest, ca un patriarh, meditând asupra rosturilor lumii noastre, pomenind cele scrise cu ani în urmă cu un zâmbet plin de înţelesuri şi... dându-şi sieşi dreptate!

Lem, se ştie, este numai prin naştere polonez. El aparţine de mult întregii lumi, este o adevărată conştiinţă a umanităţii. La noi, alături de tălmăcirile direct din polonă, există şi altele, făcute după alte versiuni, căci, într-adevăr, Lem încântă, vrăjeşte pe toată lumea. Dacă el şi opera sa în româneşte nu puteau lipsi din cuprinzătoarea exegeză a lui Stan Velea (Literatura polonă în România. Receptarea unei mari literaturi, Bucureşti, 2001), aceasta se datorează înainte de toate marii sale iubiri de oameni - care ne-a fost transmisă şi nouă, tălmăcitorilor în alte limbi. Trebuie să citim, să recitim opera, să i-o strângem la piept ca pe un giuvaer de nepreţuit.

Acum Stanislaw Lem ne-a părăsit. A trecut prin lumea oamenilor planetei Pământ în perioada dintre 12 septembrie 1921 (când a văzut lumina zilei) şi 27 martie 2006 - adică, întrebuinţând termeni matematici întâlniţi la tot pasul în opera sa, a trăit 84 de ani, 6 luni şi 15 zile. Dar el va trăi veşnic. Ca şi spiritul uman al cărui mesager a fost ca nimeni altul.

Mihai Mitu

Aventura semanticii

Cunoscutul autor de literatură ştiinţifico-fantastică Stanislaw Lem a exercitat o influenţă considerabilă asupra dezvoltării genului, atât în Polonia, cât şi în afara graniţelor ei, remarcându-se prin viziune originală, modele imaginative extrem de variate, rigoare şi bogăţie lexicală. În linii mari, în opera lui Lem se disting trei compartimente esenţiale: 1) romane şi povestiri situate deseori la graniţa dintre beletristică şi filozofie (Astronauţii, Norul lui Magellan, Jurnalele astrale, Ancheta, Jurnalul găsit în cada de baie, Întoarcerea din stele, Solaris, Poveşti despre roboţi, Invincibilul, Ciberiada, Castelul înalt, Glasul Domnului, Congresul viitorologilor, Povestiri despre pilotul Pirx, Biblioteca secolului XXI, Fiasco); 2)"metaliteratura" (recenzii şi prefeţe fictive despre cărţi inexistente, reamintind de tehnica folosită la noi de Mircea Horia Simioneascu, analize de opere ştiinţifice sau eseistice, tratate ontologic-culturale: Vidul perfect, Măreţia întruchipată, Golem IV, Provocarea); 3) eseistică (lucrări din domeniul criticii literare, esteticii, filozofiei şi tehnologiei: Dialoguri, Summa technologiae, Filozofia întâmplării, Fantasticul şi viitorologia, Studii şi schiţe)1.

Creaţia autorului polonez descinde, în general, din "confruntarea dintre finitul uman şi infinitul cosmosului şi al timpului", din dorinţa şi neliniştea de a afla adevărurile fundamentale despre condiţia umană, chiar dacă rezultatele generează adesea o stare mai puţin optimistă2. Cunoaşterea, mai exact drama cunoaşterii, străbate majoritatea scrierilor sale, autorul manifestând o tulburătoare pasiune pentru modelarea sistemelor sociale, culturale, umane, ideatice3. Pentru a înţelege mai bine această pasiune ne vom limita cu precădere la două dintre scrierile importante ale celebrului scriitor.

Romanul Eden4, publicat în anul 1959, abordează o temă frecvent întâlnită în literatura SF: o călătorie interplanetară şi peripeţiile ei, un fel de robinsoniadă cosmică. O navă naufragiază pe planeta Eden, iar cei şase cosmonauţi (Coordonatorul, Ciberneticianul, Inginerul, Fizicianul, Chimistul şi Doctorul), paralel cu repararea şi recuperarea rachetei, întreprind câteva incursiuni pentru a cerceta terenul şi a stabili un eventual contact cu edenienii. Tema contactului cu fiinţe extraterestre se întâlneşte frecvent în scrierile science fiction5.

Încă din primele pagini ni se dezvăluie o realitate ciudată, absolut stranie, în faţa căreia "oaspeţii" pământeni rămân descumpăniţi. Printre fenomenele impresionabile, "macabre", se află "fabrica" de tip perpetuum mobile, care produce necontenit elemente greu identificabile, pentru a le distruge apoi prin retopire şi a relua procesul de producţie şi de redistrugere; oraşul cu forme bizare, fantomatice, labirintul scheletelor geometrice, cimitirul cu morminte deschise, dubleţii-mutanţi, rod al unui experiment de bioinginerie genetică, dirijat de o dictatură din care dictatorul a dispărut de mult, toate acestea, încadrate într-un peisaj ostil (arbori "cu plămâni", plante-mimoză, păianjeni vegetali etc.), care-l fac pe Inginer să exclame consternat: "O civilizaţie a unor demenţi - iată ce este acest Eden blestemat!" (p. 53).

Antinomia între categoriile semantic-conceptuale, proprii limbajului uman, şi entităţile aparţinând altei lumi doar aparent asemănătoare cu cea pământeană devine tot mai dramatică pe măsură ce este conştientizată: "Noi, oamenii, obişnuim să asociem şi să raţionăm în categorii pământene şi, ca atare, putem comite grave erori, luând aparenţele străine drept adevăr, adică încadrând anumite fapte în scheme aduse de pe Pământ..." (p. 282).

Tendinţa de a completa lacunele despre viaţa şi obiceiurile locuitorilor planetei cu conţinuturi desprinse din experienţa şi cultura umană este determinată şi de imposibilitatea sau dificultatea de comunicare cu ei. Lem manifestă un vizibil scepticism cu privire la realizarea comunicării interplanetare, pe care, de cele mai multe ori, fiinţele extraterestre n-o doresc (Solaris, Invincibilul, Fiasco). În Eden, prima întâlnire dintre astronauţi şi un pilot edenian debutează cu un atac iniţiat de acesta din urmă. Chiar şi atunci când, după numeroase peripeţii, se ajunge la o conversaţie cu unul dintre savanţii planetei, în procesul de comunicare intervin factori obiectivi de natură lingvistică. Astronomul dublet dispune de alte mijloace de comunicare, mai complicate decât cele ale pământenilor. Scrierea electrică a edenienilor, bazată pe semne iconice, e mult diferită de scrierea fonetică, subordonată semnificaţiei cuvântului rostit. Dubletul nu dispune însă de limbaj articulat/sonor; tuşitul reprezintă un act de vorbire, dar exprimă exclusiv sentimente şi stări emoţionale. Comunicarea devine posibilă prin intermediul unui analizator de sunete, care descompune tusea dubletului în spectru de frecvenţă, şi a unui calculator programat cu lexic şi structuri gramaticale, permiţând organizarea semantic-sintactică a enunţurilor în ambele limbaje. În acest context este pusă în discuţie relaţia dintre vorbire şi scriere, dintre cuvântul rostit/articulat şi cel redat prin intermediul unor semne (indicatoare iconice, simbolice). Potrivit concepţiei tradiţionale referitoare la limbaj, scrierea reprezintă un sistem semic secundar faţă de cuvântul rostit, căruia i se atribuie prioritate absolută. "Scrierea fonetică este redusă la rolul de derivat Ťpurť senzorial", scrie exegetul german Manfred Geier.6 Tradiţiei filozofice europene cu privire la relaţia dintre scriere şi vorbire îi sunt opuse limbajul şi scrierea dubleţilor. Scrierea electrică nu mai este însoţită de vocea interioară. "Semnificatul este independent de forma fonetică, în care inteligenţa se poate auzi pe sine". Raportându-se la concepţia lui Aristotel, Hegel, Ferdinand de Saussure şi J. Derrida, exegetul german Geier demonstrează modernitatea viziunii lui Lem în domeniul limbajului şi al comunicării.

Nivelul cognitiv-axiologic nu epuizează sensurile romanului. Ca orice text ficţional, acesta admite o pluritate de interpretări. Dincolo de latura semiotică, Eden poate fi citit şi ca roman politic, comunicând doar la câţiva ani de la moartea lui Stalin adevăruri pe care mulţi le-au aflat mult mai târziu. Poate că ar fi exagerat să-l includem în literatura antitotalitară, dar mesajul, îndeosebi în partea finală a cărţii, este incontestabil antitotalitar. Pe planeta Eden se întâmplă o mulţime de lucruri triste. Pământenii asistă la numeroase scene tragice, generate de dominaţia sistemului totalitar. În dialogul dintre echipajul navei şi dubletul astronom, în pofida incoerenţei şi fragmentarităţii informaţiilor, transpar destule date despre conducerea de tip dictatorial, centralizat, a societăţii, despre aservirea intereselor generale unui grup elitar, despre izolarea unor categorii sociale; de asemenea, scenele de panică, groază şi teroare din rândurile populaţiei civile lasă să se întrevadă similitudinile cu sistemul utilizat de poliţia politică din statele totalitare. Ni se comunică consecinţele tragice ale unui mecanism bazat pe teroare. Ingineria socială de anvergură la care au fost supuse aproape o jumătate de secol ţările din spaţiul comunist a condus la efecte similare celor la care au ajuns bioinginerii edenieni. Mutanţii de pe această planetă îşi au omologii lor la nivel spiritual. Deformările de gândire şi cele sociale reprezintă consecinţe nemijlocite ale structurilor de tip egalitarist, procustian, şi ale modalităţilor de manipulare a informaţiilor. "Abuzul extrem, practicat consecvent în teoria informaţională, - comentează unul dintre astronauţi - poate deveni instrument de tortură mai dramatic decât orice schimbări fizice. Prin selectarea sau blocarea informaţiilor se poate practica, în esenţă, o "procustică" - după cum a comunicat calculatorul - riguroasă geometric, terifiantă din punct de vedere uman" (p. 285).

Privit prin această prismă, Eden devine un roman-parabolă, ca de altfel majoritatea textelor scriitorului polonez. Paradigma romanului include un mesaj categoric: adevăratul Eden este planeta pe care experimentele ştiinţifice şi tehnice nu duc la periclitarea sau prăbuşirea civilizaţiei. Ceea ce se întâmplă pe Eden - planeta cu numele simbolic al raiului - nu are nimic comun cu fericirea sau visul despre fericire.

Romanul se bazează în mare măsură pe poetica absurdului. După cum se ştie, în teatrul absurdului, adevărata imagine pe care o comunică piesele este reversul realităţii despre care ele vorbesc. Tot astfel, dincolo de frumuseţea strălucitoare a Edenului, astronauţii tânjesc după o altă lume decât cea edenică. Prin urmare, părăsirea planetei tragice şi zborul spre casă reprezintă nu numai un triumf, dar şi un simbol şi un semnal de alarmă pentru pământeni.

S. Lem este conştient de neajunsurile planetei noastre. Apelând la exacerbarea situaţiilor şi la hiperbolizarea efectelor macabre din lumea ficţională, autorul ne obligă la o viziune lucidă asupra viitorului civilizaţiei terestre.

Problema comunicării este reluată şi în eseul de antropologie culturală Golem XIV. Incongruenţa dintre gândirea lumenică a supercomputerului din generaţia golemilor secolului XXI şi gândirea umană, limitată ca putere de abstractizare, transpare la nivelul limbajului. În prelegerile pe care le ţine celor mai de seamă filozofi şi oameni de cultură europeni ai timpului, Golem XIV încearcă să-şi adapteze formularea ideilor la posibilităţile de raţionament, mult mai limitate, ale omului care nu poate genetic străbate straturile "topozofice" ale creierului lumenic. Se conturează astfel două tipuri de discurs vizibile la nivelul frazei. Discursul Ťgolemicť se caracterizează prin dinamica frazei, înlănţuirea de propoziţii multiple, suprapunerea planurilor, pluristratificarea realităţii, complexitatea argumentării, ceea ce creează serioase dificultăţi traducătorilor obligaţi să aleagă între păstrarea spiritului textului original şi spiritul limbii în care traduc. Dincolo de reflecţiile asupra relaţiei dintre limbaj şi gândire, eseul aduce în discuţie problema codului genetic, a evoluţiei naturale, a adaptabilităţii la condiţiile de mediu în schimbare, a responsabilităţii morale faţă de alterarea condiţiei umane şi a culturii în general. Ca şi în alte opere, Lem prefigurează un viitor sumbru civilizaţiei umane, omul fiind incapabil să-şi depăşească limitele intelectuale şi să aleagă riguros încă înainte de a ajunge la răspântie.

Regretabila dispariţie a celebrului scriitor şi gânditor (la 27 martie 2006) va lăsa un gol uriaş, pe care îl vor resimţi toţi cei care s-au apropiat de universul său imaginar, încărcat de idei şi de paradoxuri, proprii unei minţi absolut geniale7.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara